1 Iunie – Ziua Internationala a copilului

1 iunie

1 Iunie – Ziua Internationala a copilului
În fiecare an, în prima zi de vară se celebrează Ziua Internaţională a Copilului, prilej de a sărbători cea mai frumoasă perioadă din viaţa fiecărui om – copilăria, de a oferi sprijin copiilor, de a aprecia şi iubi copiii şi de a promova bunăstarea copiilor din toată lumea. A fost sărbătorită pentru prima dată la nivel naţional în Turcia în data de 23 aprilie 1920. Ziua Internaţională a Copilului – 1 Iunie, a intrat în istorie, ca avînd începuturile în anul 1925, an în care la Geneva s-a ţinut Conferinţa Mondială pentru bunăstarea copiilor.

1 iunie – Ziua Internaţională a Copilului, este ziua în care revenim cu toţii la momentele tandre şi plăcute ale copilăriei inocente, alături de generaţia în creştere. Este ziua în care încercăm încă o dată să conştientizăm, că interesul pentru copil trebuie să fie unul prioritar şi că, toţi copiii au nevoie de sprijinul şi atenţia noastră zi de zi.

ONU a susţinut această iniţiativă şi a proclamat protecţia drepturilor, vieţii şi a sănătăţii copiilor drept una dintre priorităţile sale de activitate.

Declaraţia cu privire la drepturile copilului a fost aprobată pe 20 noiembrie 1959 şi a proclamat drepturi egale pentru copii la educaţie, învăţământ, asigurare socială, dezvoltare fizică şi spirituală indiferent de culoarea pielii, naţionalitate, origine socială, situaţie materială sau alte statuturi. Declaraţia face un apel la părinţi, organizaţii negurnamentale şi guvernele tuturor statelor de a recunoaşte şi a respecta drepturile copiilor. Declaraţia de la Geneva cu privire la Drepturile Copilului a proclamat necesitatea unei protecţii speciale a copiilor. Decizia despre instituirea unei zile pentru protecţia copiilor a fost adoptată de către Federaţia Democratică Internaţională a Femeilor în cadrul unei sesiuni speciale din noiembrie 1949.

Societatea noastră are nevoie de copii educaţi şi sănătoşi, copii, de care să fim mîndri. Astăzi, devine tot mai evidentă preocuparea structurilor atât la nivel naţional, cât şi internaţional, asupra domeniului protecţiei drepturilor copilului. Prin ratificarea de către ţara noastră a Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, statul s-a angajat să asigure ocrotirea drepturilor copilului, devenind responsabil pentru elaborarea şi adoptarea de politici naţionale clare pentru protecţia copilului, precum şi folosirea unor mecanisme eficiente, iar în toate acţiunile sale, să ţină cont de interesul prioritar al copilului.

Dacă mulţi copii s-au distrat şi au sărbătorit alături de cei dragi, astăzi fiind poate mai răsfăţaţi decât în alte zile, este bine de ştiut că există şi copii care nu au puterea să zâmbească, aceştia trăind o viaţă prea dură pentru vârsta lor şi cunoscând problemele triste ale vieţii de la o vârstă prea fragedă.

Desfăşurată anul acesta sub sloganul – Copilul este adevărata bogăţie! – campania pentru marcarea acestei zile internaţionale are ca scop promovarea bunăstării copiilor prin promovarea sănătăţii, aducând în atenţie faptul că, toate comportamentele sănătoase se deprind în copilărie şi pot asigura sănătate pentru toată viaţa.
Obiectivele acestei zile din 2010 sunt :
– Promovarea cunoştinţelor de bază privind alimentaţia sănătoasă
– Promovarea cunoştinţelor de bază privind igiena orală
– Promovarea cunoştinţelor de bază privind exerciţiul fizic
La nivel local, s-au desfăşurat activităţi specifice (elaborare şi distribuire de materiale informative: carte de colorat, pliante, fluturaşi, tracte, afişe, activităţi interactive, difuzare filme, demonstraţii, dezbateri, concursuri, acţiuni artistice, educative, sportive, acţiuni stradale etc.) având ca grup ţintă preşcolarii şi şcolarii de gimnaziu – clasele I-IV pentru însuşirea unor cunoştinţe necesare formării unor deprinderi sănătoase (igienă personală şi colectivă, alimentaţie sănătoasă, exerciţiu fizic şi igienă orală), iar pentru şcolarii de gimnaziu V-VIII s-a abordat o tematică mai complexă vizând prevenirea unor comportamente la risc (fumat, alcool, droguri, comportament sexual etc.), precum şi prevenirea unor îmbolnăviri prin promovarea unui stil deviaţă sănătos.

Sursa : aspjbacau.ro

Lasa un comentariu :

Comentarii

CONTACT

RADIO247FM , Mereu alaturi de tine .

Ne puteti trimite un e-mail și vă vom raspunde in cel mai scurt timp.

Sending

©2017 RADIO247FM . Toate drepturile Rezervate

*****************************************************************

Myrohost  |   ListPlay  |   ABCMolise  |  MEDIA PRO ITALY

 
or

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?