Un tânăr din Piteşti povesteşte cum Rompetrol l-a făcut milionar

Un tânăr din Piteşti povesteşte cum Rompetrol l-a făcut milionar fără să lucreze nicio zi ca angajat: ”De la Lukoil m-au dat afară, dar la Rompetrol am reuşit”

Un contract semnat cu Rompetrol, care a construit pe terenul tânărului o benzinărie, în urmă cu 12 ani, a alimentat conturile antreprenorului Alin Mutu, care la acea vreme avea doar 25 de ani. Acum se ocupă cu dezvoltarea centrelor comerciale mici, povesteşte el.

Pe vremea când era student, a cumpărat un teren lângă gara din Piteşti: ”I-am convins pe părinţii mei să facă un credit pe care l-au girat cu locuinţa, dar fără să vadă terenul”, spune acum. După ce l-a cumpărat, tatăl său a apreciat că pe terenul respectiv ”nu stă nici ceapa”, dar tânărul Alin Mutu simţea că are potenţial. De aceea, student fiind, şi-a ales ca teme pentru proiectele pe care le avea de făcut ”subiecte care să-mi servească interesele”. O temă a fost legată de benzinării, motiv pentru care a sunat la marile reţele încercând să intre în legătură cu responsabilii de dezvoltare, argumentând că lucrează la un proiect. ”De la Lukoil m-au dat afară, dar la Rompetrol am reuşit”.

A ajuns să-l cunoască pe Şerban Patriciu, fratele lui Dinu Patriciu, iar Rompetrol a semnat în 2002 un contract de un milion de euro cu Alin Mutu, prin care închiriază terenul de lângă gara piteşteană reţelei de benzinării. Pentru acest spaţiu de vânzare Rompetrol a investit 1,5 milioane de euro, iar tânărul s-a simţit milionar când a semnat contractul, chiar dacă banii nu i-au intrat în cont toţi de-odată, ci în fiecare an câte o tranşă.

Avea atunci 25 de ani, a închis imediat creditul girat cu locuinţa părinţilor săi, iar contractul pe care îl avea cu compania care este acum al doilea cel mai mare jucător din piaţa petrolieră locală i-a dat posibilitatea să se finanţeze, având bonitate în faţa bancherilor. ”Aşa s-au legat toate celelante proiecte”, spune piteşteanul care are în proprietate mai multe spaţii comerciale şi câteva terenuri, dintre care unul cu suprafaţa de 40.000 mp lângă Carrefour, şi altele mai mici – de 10.000 mp şi respectiv 5.000 mp – în oraş.

A investit 700.000 de euro, din care 80% fonduri proprii, pentru construcţia unui centru comercial de 3.000 mp care ar urma să fie inaugurat în septembrie. Complexul va găzdui un supermarket Praxis şi alte şase magazine de dimensiuni mici, în care mici producători locali îşi vor putea vinde produsele, fie carne, brânzeturi sau peşte. Piteşteanul mai are în proprietate o clădire cu şase nivele, construită în 2007 cu o investiţie de 500.000 de euro, din care jumătate au fost bani proprii iar diferenţa a fost luată pe credit de la bancă.

Demersurile sale ca antreprenor au început când avea numai 20 de ani şi a pornit prima afacere, un magazin în care vindea articole de papetărie, în complexul comercial John din Piteşti. ”Când m-am dus prima dată să vorbesc cu proprietarul, mi-a spus să mă întorc cu tata. Am reuşit însă să-l conving, în cadrul aceleiaşi discuţii, să-mi dea spaţiul fără să plătesc chirie în primele două luni”. Luni importante pentru vânzările de papetărie, pentru că precedau începutul anului şcolar şi putea astfel, cu un risc minim, să se dumirească dacă afacerea avea să meargă. |mprumutase 10 milioane de lei, care în 1997 erau cam echivalentul a 1.000 de dolari de la bunicul său, de la care moşteneşte simţul comercial.

Primul spaţiu de vânzare al antreprenorului avea 10 mp, şi ca să nu pară pară gol, l-a împărţit în două şi spunea că ”în spate” este depozitul, dar în realitate erau doar cutii goale, pentru că nu avusese suficienţi bani pentru a cumpăra marfă. Ştia cam tot ce era de ştiut despre papetărie, povesteşte Alin Mutu, pentru că îşi petrecuse mare parte a copilăriei în magazinul piteştean Trivale, unde mama sa era gestionar al unui magazin de profil. A ajuns în câţiva ani să aibă o reţea de opt spaţii specializate în papetărie în oraşul argeşean, iar tânărul spune că mereu a încercat să se diferenţieze, să facă altfel decât concurenţa.

sursa businessmagazin.ro

Lasa un comentariu :

Comentarii

0 Comments
333

Leave a reply

CONTACT

RADIO247FM , Mereu alaturi de tine .

Ne puteti trimite un e-mail și vă vom raspunde in cel mai scurt timp.

Sending

©2017 RADIO247FM . Toate drepturile Rezervate

*****************************************************************

Myrohost  |   ListPlay  |   ABCMolise  |  MEDIA PRO ITALY

 
or

Log in with your credentials

or    

Forgot your details?